
Slovenia
Istorie
Se crede că triburile slave, strămoşii slovenilor de astăzi, s-au aşezat în zonă în secolul al 6-lea. Ducatul slav al Carantaniei, primul stat proto-sloven şi primul stat slav stabil, s-a format în secolul al 7-lea. În 745, Carantania şi-a pierdut independenţa în faţa Imperiului franc. Numeroşi slavi s-au convertit la creştinism.
Manuscrisele Freising, cele mai vechi documente scrise într-un dialect sloven şi primele documente slave în alfabetul latin datează din jurul anului 1000. În timpul secolului al 14-lea, cele mai multe dintre regiunile Sloveniei au fost ocupate de Habsburgi, devenind apoi o parte a Imperiului austro-ungar.
În 1848 a apărut un puternic program pentru o Slovenie unită, o dată cu mişcarea "Primăvara popoarelor" în Austria.
După prăbuşirea Austro-Ungariei în 1918, slovenii au format Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, denumit ulterior (1929) Regatul Iugoslavia. După refacerea Iugoslaviei la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Slovenia a devenit o parte a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia, declarată oficial pe 29 noiembrie 1945. Slovenia modernă s-a format la 25 iunie 1991 după obţinerea independenţei faţă de Iugoslavia. Slovenia s-a alăturat NATO pe 29 martie 2004 şi Uniunii europene pe 1 mai 2004.

Geografie
Mai multe regiuni geografice europene se întâlnesc în Slovenia: Alpii Dinarici, Câmpia Panoniei şi Marea Adriatica. Cel mai înalt punct este Triglav (2.864 m); altitudinea medie este de 557 de metri. Aproximativ jumătate din suprafaţa ţării (10.124 km²) este împădurită; astfel Slovenia este a treia cea mai împădurită ţară din Europa după Finlanda şi Suedia.
Climatul este submediteranean pe coastă, alpin în munţi şi continental cu veri calde şi ierni reci pe platouri şi în văile estice. Temperatura medie este de -2°C în ianuarie şi de 21°C în luna iulie. Nivelul mediu de precipitaţii este de 1.000 milimetrii la ţărm, până la 3.500 milimetrii în Alpi, 800 milimetrii în sud-est şi 1.400 milimetrii în zona centrală.